23.11.2023 – 02.03.2024

Andreea Anghel, Lorena Cocioni, Hadassah Emmerich, MariaGuță & Lauren Huret, Kristin Wenzel

Suntem toate femei născute, iar corpul mamei ca prag al existenței este totodată sacru și compromis, sfânt și infernal –Rosi Braidotti, „Mothers, Monsters, And Machines”, 1994, p. 81

Pășești în corpul expoziției și auzi:

Eu, bebeluș fictiv, voi rămâne pentru totdeauna un prizonier al gândurilor ei

Eu sunt viu numai în capul ei

Eu sunt întruparea posibilităților

Eu sunt o halucinație, o închipuire a morți ei viitoare… 

O atmosferă fantomatică apasă. Un moment și înțelegi că „bebelușul”, așa cum îl numesc Maria Guță & Lauren Huret, este un concept abstract care nu se va materializa niciodată în realitate, așa cum o știm. O prezență vag alienantă este înlăturată departe de atingerea maternă, însă nu se oprește cu totul niciodată din a fi expresivă, persistând ca acea creație  fictivă ce transcende limitele trupului și sângelui.

Skin of the Shapeshifter aduce împreună mai multe perspective despre feminitate și corp, dar și diferite materialități, evidențiind cinci artiste contemporane ale căror lucrări adresează acest subiect în mod polifonic. Corpul, fie el individual sau social, uman sau non-uman, se găsește într-o constantă mutație, multele lui transformări provocând fascinație.

Expoziția introduce secvențe narative sau sub-narative, cutreierând de la o lucrare la alta ca într-un tărâm de basm, uneori alunecând spre hiper-real. O naratoare șoptește în urechile vizitatoarelor și vizitatorilor, dezvăluind noile sale idei despre frumusețe, fascinația față de monstruozitate și o parabolă ce disecă corpul feminin medicalizat. Această revendicare a personalului în fața voyeurismului, a interiorului în fața exteriorului, postumanului în fața celor sfinte, devine vizibilă prin aranjamentul lucrărilor și conexiunile dintre acestea.

Peisajul artistei Hadassah Emmerich sugerează o senzualitate postumană. Pânza de mari dimensiuni îndeamnă la o apropiere tactilă. Aproape până în punctului unei halucinații ce cauzează dependență, Emmerich reușește să mobilizeze afectiv prin repetitivitatea mișcărilor, culorile stringente și fragmentele corporale subtile, într-o armonie a unei compoziții atractive și tulburătoare. Comodificarea exoticului și eroticului, a corpului și identității sunt subiecte recurente în lucrările acesteia. Originile ei indian-olandeze și chinez-germane împreună cu reprezentarea eroticului în societatea contemporană sunt teme explorate de lucrările artistei.          Acestea creează o experiență amețitoare vizual și o senzație de ambiguitate și ruptură.

Disrupțiagenerării și perceperii imaginii este caracteristică practicii Andreei Anghel. Artefacte și imagini din perioada modernă timpurie și târzie, selectate de artistă instinctiv, circulă non-cronologic prin lucrările acesteia, sub influența unui presentiment personal și unui disconfort psihic colectiv. În Matriarchy și Patriarchy, artista răstoarnă însemnătatea istorică a imaginilor, plasând obiecte necomune în segmente cheie ale acestora. Semnificanții înțelegerii moderne despre corpul prostetic și tratamentele medicale pentru un corp menit să fie perfect mai degrabă decât monstruos sunt inferați și criticați subtil. Privirea ginecologică este probată mai departe de instalația Lorenei Cocioni, They Rear Like Snakes And Breathe Like Fish. Pe masa de oțel inoxidabil, o constelație de glande hormonale feminine sunt dezvăluite metaforic. Lorena este fascinată de imaginile anatomice ale corpului feminin și influențată de concepția Juliei Kristeva despre fluide și emisiile corporale, cum ar fi sângele menstrual, glandele hormonale și laptele matern ca fiind simptomatizate la nivel cultural drept abjecte.

Într-o corespondență stranie, structurile de ceramică și metal ale Lorenei Cocioni par că au călătorit în interiorul corpurilor fotografiate de Nan Goldin, prinse în atmosfere complexe și vag sexualizate. Pe când fotografiile lui Goldin confiscă sentimente de frumusețe dificilă, anxietate și intimitate în diferite dinamici sociale, lucrările Lorenei metamorfozează fluidele, lichidele și organele corpurilor ce sunt construite ca abjecte chiar prin acele dinamici. Arzând încet pe durata expoziției, mănunchiul de lumânări roșii transpiră fluidele corpurilor noastre, ca niște vase de sânge.

Asamblajul Andreei Anghel, Catherine-The-Not-So-Great, perturbă liniaritatea istoriei și imaginile preexistente. Pe un fundal golit de emoție, reprezentarea unei rochii, la modă printre membrele elitei rusești din anii 1780, este atașată punitiv unei peruci blonde și unei unelte agrare veche. Zbătându-se în interiorul carcasei de aluminiu, imaginea fără cap a colonizării violente rusești este acum trasă în țeapă cu unealta de muncă a populației agrare oprimate. De cealaltă parte a spectrului, lucrarea video a artistelor Maria Guță & Lauren Huret, She Makes A Very Beautiful Corpse, Sir, mobilizează o perspectivă feministă asupra monstrului masculin, aristocrat și băutor de sânge, dislocând vocea simbolică a lui Dracula și fetișizarea corpului subaltern.

Coagulate în expoziție ca niște meduze, forme de ornamente și fragmente corporale, lucrările de sticlă ale artistei Kristin Wenzel se infiltrează ca niște corpuri acvatice, seducătoare pentru celelalte. Transcendența noțiunii de corp uman/non-uman este atinsă conceptual de lucrările ei. La nivel istoric, ornamentația arhitecturală, precum și alte forme de exces artistic, au fost asociate femininului, identităților queer și monstruozității. Despărțite la momentul creației, plutind în jur ca niște creaturi ale mării.

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Instalația artistelor Maria Guță & Lauren Huret este susținută de Swiss Swiss Sponsors’ Fund, un proiect comun al Ambasadei Elveției și a Camerei de Comerț Elvețiană-Română.