03.02. – 02.03.2024
Pavilion ISHO, Timișoara

Lucrări de Andreea Anghel, Lorena Cocioni, Peles Duo, Hadassah Emmerich,Øleg&Kaśka, și Kristin Wenzel

Expoziție curatoriată de Ami Barak

Skin of the Shapeshifter aduce împreună mai multe perspective despre feminitate și corp, dar și diferite materialități, evidențiind șase artiste contemporane ale căror lucrări adresează acest subiect în mod polifonic. Corpul, fie el individual sau social, uman sau non-uman, se găsește într-o constantă mutație, multele lui transformări provocând fascinație.

Expoziția introduce secvențe narative sau sub-narative, cutreierând de la o lucrare la alta ca într-un tărâm de basm ce uneori alunecă pe un teren al hiper-realului. O naratoare șoptește în urechile vizitatorilor, dezvăluind noile sale idei despre frumusețe, fascinația față de monstruozitate, și parabola ei ce disecă corpul feminin medicalizat. Această revendicare a personalului în fața voyeurismului, a interiorului în fața exteriorului, postumanului în fața celor sfinte, devine vizibilă prin aranjamentul lucrărilor, și conexiunile care se leagă între ele.

Imersată în peisajul artistei Hadassah Emmerich, ce sugerează o senzualitate postumană, pânza de mari dimensiuni îndeamnă la o apropiere tactilă. Aproape până în punctului unei halucinații ce cauzează dependență, Emmerich reușește să mobilizeze afectiv prin repetitivitatea mișcărilor, culorile stringente și fragmentele corporale subtile, într-o armonie a unei compoziții atractive și tulburătoare. Comodificarea exoticului și eroticului, a corpului și identității sunt subiecte recurente în lucrările acesteia. Originile ei indian-olandeze și chinez-germane, dar și reprezentarea eroticului în societatea contemporană sunt explorate de lucrările artistei, într-o experiență vizual amețitoare care creează o senzație de ambiguitate și ruptură.

Disrupția generării și percepției de imagini este caracteristică practicii Andreei Anghel.

Artefacte și imagini din perioada modernă timpurie și târzie, selectate de artistă instinctiv, circulă non-cronologic prin lucrările acesteia, sub influența unui presentiment personal și unui disconfort psihic colectiv. În He Who Danced Like a God, simboluri ale unei înțelegeri moderne asupra corpurilor, blocate într-o fabrică, sunt sugerate și subtil criticate. Un pantof negru cu toc este bătut într-o mașinărie impozantă, purtând bila cu numărul opt din jocul de biliard și adus într-un colaj cu un suport de gârbaci, lipit la rândul lui înăuntrul unei enciclopedii Larousse deschisă la pagina 169. Pagina din carte face referire la baletul

L’apres Midi D’une Faune de la începutul secolului al XX-lea, în care un faun tânăr întâlnește mai multe nimfe pe care încearcă să le cucerească.

Abilitățile de cucerire sunt tematic regăsite și în instalația sculpturală Lucy, a artistei Kristin Wenzel, cu referire, de data aceasta, la viețile orhideelor. Orhideele sălbatice atrag privitoarea și privitorul într-o sinestezie ce se apropie de o întâlnire romantică, transformând familiaritatea plantelor într-o reprezentare neobișnuită a sexualității. Plină cu uneltiri, vicleană și împodobită cu capcane cameleonice, alunecoasă, carnea orhideelor ​​atrage și respinge deodată. Simultan, ele reamintesc de suprafețele intense ale picturilor Georgiei O’Keeffe, purtând atingeri subliminale ale unei sexualități și reprezentări de gen feminine. Wenzel imaginează orhideele sălbatice ca un dans al feminității și ca o bază de date vizuală ce reține și vizualizează diferite plante pe cale de dispariție.

Într-o corespondență stranie, structurile de ceramică și metal ale Lorenei Cocioni par că au călătorit în interiorul corpurilor fotografiate de Nan Goldin, prinse în atmosfere complexe și vag sexualizate. Pe când fotografiile lui Goldin confiscă sentimente de frumusețe dificilă, anxietate și intimitate în diferite dinamici sociale, lucrările Lorenei metamorfozează fluidele, lichidele și organele corpurilor ce sunt construite ca abjecte chiar prin acele dinamici. Corina, un personaj feminin fictiv, își descompune corpul în bucăți pe durata nopții. Dust Feathers arată sistemul nervos ascuns al ochilor ei, iar Ruins of the night transformă părul artificial într-un compus solid. Între timp, Lonely hunter III veghează vasele de sânge și celulele corpului Corinei, într-o aluzie la sensibilitatea modernistă despre sănătate și igienă.

Un personaj recurent în noua serie de picturi sculpturale ale Peleș Duo este zeița-mamă frigiană Cybele. Născută intersex, Cybele a fost castrată de zei, temându-se de o entitate a cărei existență tulbura granița dintre masculin și feminin, care complica capacitatea de a cunoaște forma umană. În lucrările Peleș Duo, figurația Cybelei este înmulțită sub straturi subtile si vibrante de culoare pe jesmonite, transformându-se în forme neregulate cu pietre naturale încorporate în compoziția lor. Peisajele geologice suprapuse pe portretul împietrit al zeiței invocă materialitatea vitală a artefactelor, esențială construcției miturilor, ritualului și politicii.

Procesul de transmutare în alchimia modern-timpurie animă poveștile spuse de Øleg&Kaśka. În alchimie, transformarea metalului în aur pentru a crea piatra filozofală cerea reconcilierea binarităților antinomice, metamorfozarea elementelor duale în Unul singur: foc/apă, sulf/mercur, dar și corpuri sănătoase/bolnave, tinere/bătrâne, masculine/feminine. În ilustrațiile alchimiste, transmutarea este tradusă metaforic printr-o polifonie de forme corporale. Rădăcini, plante și spini alungițirevitalizează atmosfera magică a personajelor din tapiseriilenelumești, unde șoptitul, reflecția și privirea laterală se polenizeazăîncrucișat.

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.